Ca de obicei ... drumul nostru spre o reușită este pavat cu multe greutăți, nevoi și rugăminți. Viața începe ușor și devine tot mai grea pe cât evoluăm și dorim să ne perfecționam, iar acest drum pornește cu ”ceva” ce este pe veci înfiripat în suflet ...grădinița! ... o distracţie educativă din care dorești să nu mai pleci, ca mai apoi să vină clasele primare ... o bucurie și o independență ideologic-conceptuală ce este distrusă de gimnaziu, unde spiritul de turmă este bine conturat, iar libertatea educațională, spirituală și morală este rar întâlnită. Ca la finalul acestei povești a formării libertății psihologice, liceul să spulbere orice urmă de îndoială, că există o fărâmă de înțelepciune conturată prin educația primită, iar debandadă (cu iz de mioritic) este bine înțepenită.
Am început cu această înșiruire de scurte perioade ale copilăriei (inclusiv adolescenţa), pentru că, de aici începe formare unei persoane ca spirit și ființă evoluată, iar decenţa cu care trecem fiecare dintre noi prin aceste etape nu este nimic altceva decât bunăvoirea lui Dumnezeu de-a ne ajuta să parcurgem ușor normele impuse pentru a devenii mai puternici și mai echilibrați.
Bună voirea Domnului nu vine neapărat de la sine ... ea trebuie întreținută cu rugăciuni și credința adevărată. Foloasele ce ne sunt date să le avem, provin de la mărinimia pe care o are El față de noi, dar aceste lucruri lumești trebuie să le gestionăm autonom, ca ulterior drumul spre o reușită să fie bine construit.
În momentul în care proasta administrare a lucrurilor lumești i-au o tornura neașteptată, îl certăm pe Dumnezeu de ce ne este dat să merităm și să simțim ”ecoul” faptelor noastre. Setea pe care o avem, să primim cât mai mult ajutor ceresc pe cât ar trebuii să merităm, ne duce la un moment dat într-o oare care dispută cu Dumnezeu. Uităm că puterea Dumnezeiască nu are limite, iar neînțelegerea dintre noi și divinitate duce la lipsuri pământești care mai apoi se reflectă și în suflet.
De multe ori uităm și cine suntem, cine ne-a creat, cine ne-a adus pe lume...devenim niște monștrii..sau poate oameni fără suflet. Dorința pe care o avem, de-a ne schimba, de-a evolua în lumea noastră este prea mare în comparație cu voia Lui Dumnezeu în ceea ce doreşte să fim noi pe pământ...misionari ai iubirii.
E important ca în sufletu nostru, să ne găsim împăcarea și liniștea...să nu ne mințim cu alte lucruri, doar pentru a uita ca nu mai suntem urmași ai unei credințe ce exprimă iubire, liniște și împăcare.
Vă mulțumesc şi vă spun ”ca de obicei” ... să trăiţi ... aşa cum vă doriţi.
0 comments:
Trimiteți un comentariu