Citatul săptămânii: "Priveşte adânc în ochii, cucereşte!"

Omul rău cu suflet bun

 Ca de obicei ... când ne gândim la suflet, ne gândim la eu-l nostru, la centrul nostru spiritual, poate chiar la esența noastră. În general când vine vorba de ce simțim, primul impuls îl avem de la suflet, ca mai apoi mintea să prelucreze datele și să de-a un rezultat final.
 Am vrut să încep întâi cu aceste cuvinte deoarece am observat un mod ciudat de a simții anumite trăiri și a le extrovertii încât nu poți să deosebești între ceea ce simți și ceea ce dorești să simți.
 În tradiția creștină și nu numai, sufletul este privit ca un templu al trupului nostru, iar acolo avem ceea ce e mai de preț din personalitatea noastră. Aici îmi pun oarecum un semn de întrebare, care mă determină să spun că nu este în totalitate așa dintr-un motiv destul de complex.
 Acest motiv are ca esența trăiri pe care ni le închipuim că le avem, ce ne sunt introduse în minte involuntar, dar care le percepem ca find reale și sigure că sunt trăite și filtrate prin suflet. Atunci vine întrebarea: cum poate fi sufletul templul nostru dacă noi nu știm ce este în el? cui îi este dat? și cum putem să ne regăsim în el?
 Știu, unii teologi ar spune că în Dumnezeu este calea cea dreaptă și doar El ne poate face să ne regăsim sufletul pierdut ... corect! ... doar că nu suntem toți atât de apropiați de El și nu toți ne rugăm pentru sufletele noastre.
 E prea amplu subiectul acesta "om-Dumnezeu-suflet", dar ca ansamblu ne putem gândii că legătură cu divinitatea poate fi privită ca și o cale de mijloc în apropierea noastră cu propriile suflete.
 Dacă tot am găsit o cale ce ne îndreaptă către cunoasterea comorii noastre, ar fi bine să ne gândim unde este problema.
 Am spus la început căci mintea noastră este acel filtru final ce ne dictează simțurile și ea ne împinge uneori să nu redam corect ceea ce simțim. Aici se pune problema care ne determină să nu procedăm corect în înțelegerea trăirilor pe cale le avem.
 Aș dorii să vă creați măcar pentru o clipă trăiri pe cale le doriți să le aveți și să credeți în ele cu tărie, ca mai apoi să vă creați altele ce sfarmă trăirile dorite. Acesta poate fi un exercițiu în care puteți vedea cât de ușor poate fi controlat sufletul de mintea noastră și ce constrângeri și răni puteți să vă creați (fără vreun sens/rost) pornind de la ceva ce nu există decât în mintea voastră, iar sufletul este sufocat de trăiri imaginare.
 Cred că este deajuns de explicit faptul că mintea controlează sufletul, iar in sens invers se poate face decât cu voința,răbdare și bunătate.

 Vă mulțumesc și vă spun "ca de obicei" ... să trăiți ... așa cum va doriți. 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu