Gelozia, un afect normal

           Ca de obicei...ce este mai insuportabil decât să te crezi înșelat, înlocuit, uitat, negat? Un sentiment greu de mărturisit, care ascunde probleme din trecut și care te bântuie la fiecare pas pe care îl faci într-o relație în care ești implicat sufletește.

 Nu cred că există persoană care să nu fi simțit cel puțin o dată în viață gelozie puternică, tăioasă, atroce! La întrebarea: "Ce m-a apucat?", răspunsul diferă, pentru că gelozia este un sentiment care adesea ascunde frustrări și dorințe secrete, cu o sursă îndepărtată: copilăria.

 Dar de multe ori incorect judecată, pentru unii motiv de rușine, gelozia este un aspect pe care trebuie să îl explorăm riguros, căci, odată descoperiți monștrii, ne putem luptă cu ei. Și, odată înfrânți vom ajunge să ne simțim mai bine în propria piele și putem construii relații mult mai sănătoase și mai plăcute. Așa că, eu zic că ar fi cazul să ne răspundem la niște intrebări.

 De unde apare gelozia? 

 Conform spuselor unor psihanaliști, nu am fi fost geloși decât o singură dată în toată perioadă copilăriei. O gelozie atât de mare, încât ne-a marcat viața. În timp ce ești gelos, nu faci decât să retrăiești acea durere a copilului care nu suportă să-și vadă mamă îndepărtându-se de el. Dintr-o dată, lumea lui se prăbușește, se simte abandonat. Pentru noi, această suferința este necesară, căci îi permite copilului să iasă din fuziunea cu mama sa. Astfel totul depinde de modul în care această prima rană va fi traită.

 Gelos pentru că te simți tu însuți infidel? 

 Ei bine, da, un fenomen chiar destul de obișnuit. Un exemplu ar fi, să zicem domnul H ... un fost mare seducător, care acum are o relație stabilă și s-a "cumințit". Prietena, desigur, este fidelă, dar H. e teribil de gelos, iar o simplă discuție inocentă a acesteia cu un alt bărbat, pur și simplu îl scoate din minți. H. nu face altceva decât să proiecteze asupra soției lui propriile sale dorințe. Pentru el, dorința este echivalentă cu realizarea actului, se simte vinovat, își refulează dorință de a o înșela și i-o atribuie ei. Putem spune ca şi concluzie faptul că această frustrare poate fi definit ca fiind "gelozie proiectată".

 Sunt femeile mai geloase decât bărbații?

 Nu, dar ele o arată. Spre deosebire de bărbați, femeile sunt foarte curioase în ceea ce privește o potențială sau reală rivală. Vor să știe totul despre ea: culoarea părului, dimensiunea taliei, unde lucrează, tot! Bărbații, în schimb, se află într-o stare de negare şi rămân multă vreme indiferenți apoi, în față unei astfel de lovituri a realității, se prăbușesc. La femei, cumva, este invers: ele sunt geloase dintr-o dată, chiar dacă nu se întâmplă nimic.

 Se poate să nu fim geloși? 

 Există o vorba: "Gelozia este, că și doliul, un afect normal". Dacă lipsește, este pentru că a fost obiectul unei respingeri puternice. În cazul acesta, ea joacă un rol cu atât mai mare în inconstientă€œ. Un exemplu ar fi: H., 20 de ani, spune că acum nu este gelos, pentru că în copilăria sa a avut o unică și puternică criză de gelozie. Fratele cel mare într-o familie cu trei copii, s-a simțit extrem de neglijat după nașterea surorii mijlocii. Gelozia? Știu s-o reperez și să-i răspund printr-o contraofensivă imposibil de evitat: indiferenţa. Dacă o femeie la care țin încearcă să provoace în mine acest sentiment, mă simț anesteziat și înghețat. Nu mă mai interesează. Practic, încetez imediat s-o iubesc. H. nu recunoaște că de fapt este teribil de gelos și își refulează gelozia tocmai pentru că, inconștient, știe că nu ar suportă sentimentul. El nu a învins gelozia, ci a transformat-o în ură rece.

  

 Când cădem în patologic? 

 Dacă este normal că de-a lungul vieții să trecem printr-unul sau mai multe conflicte provocate de gelozie, imposibilitatea de a părăsi această stare este, cu siguranță, un semnal de alarmă. De exemplu, atunci când nu reușim să ne îndepărtăm de un partener care este vizibil infidel sau când ne imaginăm, pe nedrept și în mod obsesiv, înșelați de cel cu care conviețuim.

 Prin ce se deosebește de invidie? 

 Unii nu sunt geloși decât în dragoste, alții inclusiv la locul de muncă. Dar în cadrul profesional, cred că putem vorbi mai degrabă de invidie. Gelozia este teama de a pierde ceea ce posedăm, în timp ce invidia este suferinta de a vedea pe cineva pe care ni-l dorim pentru noi, în posesia altcuiva. De altfel, gelozia presupune o a treia persoană, care apare ca rival, în timp ce invidia implică o relație cu o singură persoană.

 De ce fel de rival ne temem? 

 Rivalul geamăn - o dublură considerată superioară și care este o amenințare gata să-ți ia locul.

 Rivalul opus - incertitudinea că ești într-adevăr obiectul dorinței celuilalt: „Daca ceea ce ofer nu este de fapt ceea ce-și dorește? Atunci, de ce mă vrea? Și ce vrea? Eu, cine sunt eu? Ce-mi lipsește?. Este vorba despre o prăbușire a identității și o jignire narcisită.

 Cum ne vindecăm de gelozie? 

 Cu toții avem strategii inconștiente de protecție. Unii se blindează, așa încât nu mai pot sau nu mai vor să se indrăgostescă. Refuzul lor de a iubi este un refuz de a fi trădați. Alții ajung să se convingă pe sine că întotdeauna își păstrează locul preferențial. Remedii există ! Scrisul, de exemplu, i-a calmat mereu pe cei geloși. Căci "a scrie înseamnă a ucide!". Câte piese de teatru, române, scenarii nu au fost create pe bază acestui sentiment?!

 Vă mulțumesc și vă spun "ca de obicei" ... să trăiți ... așa cum vă doriți.